Taraful tradițional

Denumirea de ,,taraf” în zona Codrului este relativ nouă. Ea a fost introdusă cu o jumătate de secol în urmă, numind la început unele formatii instrumentale populare de la oraş, mai târziu şi pe cele de săteşti. Micilor grupuri lăutăreşti rurale li se mai spunea-şi li se mai spune ,,ceatarâşi” dar şi ,,bandă” ori gaşcă, fără vreun înţeles preorativ; bunăoară ,,Banda lui Izidor” vestit ceatarăş din Stâna, comuna Socond – judeţul Satu Mare. Prin ,,ceatarâşi” nu ceteraşi ca pe alocuri, confuzie care se face adesea, nu se înţeleg doar instrumentiştii care cântă la ,,ceatără”, din vioara obişnuită, ci şi ceilalţi instrumentişti ai formaţiei (bandei), adică ,,contralăii” cărora li se mai spune ,,bracişti” ori ,,braicioşi” respectiv cei ce acompaniază cu ,,contra” un soi de violă, şi ,,gordunoşul”, cel de la gordună, adică contrabasistul.

Taraful codrenesc tradiţional este alcătuit din unul sau doi ,,ceatarâşi” (viorişti) care cântă melodia, unul sau doi ,,contralăi” care susţin acompaniamentul cu ,,contra” unul realizând o ţiitură (formulă de acompaniament) ,,românească” marcând prin acorduri atât timpii cât şi comtratimpii, iar celălalt realizând o ţiitură în acorduri pe contratimpi, uneori în contratimpi sincopaţi (formulă nemţească) şi un ,,gordunoş” sau ,,gordonoş” care intonează sunetele de bas ale armoniei cu ,,gorduna”, un contrabass de talie mică. Ei cântă numai la instrumeltele muzicale care compun taraful, nu şi din gură, ca lăutarii altor meleaguri. Cântă la danţ (hora satului) şi la petrceri, de-altfel aportul şi importanţa tarafului tradiţional codrenesc este incontestabilă – ca o prezenţă totală la toate evenimentele săteşti: nunţi, botezuri, obiceiul colindatului, clăci, şezători… şi nu numai; indiferent de ocazie. Este aşadar trioul transilvănean clasic: vioară - vioară de acompaniament – contrabas, într-o formă uşor amplificată uneori cu două viori prime sau două viori de acompaniament (viole) în cazul de faţă braci cu trei corzi sau contră, iar în loc de contrabas gordună cu două corzi. Tarafurile codreneşti, mai ales cele mici (până la 4 instrumentişti), prezintă un repertoriu muzical – zonal – tradiţional bine conturat. Ele au preluat din străbuni, tezaurul folcloric muzical instrumental din partea locului, l-au păstrat din generatie în generaţie. Aceste tarafuri sunt alcătuite din instrumentişti înzestraţi, fiecare cântând de obicei la unul sau mai multe instrumente. Demn de amintit sunt următorii ,,ceatarâşi” din Codru: Şandoru’ Părăscuţî, Ioan Domuţa zis Ionu Lichi, Gavril Sabău zis Găvrila Vili, Gheorghe Toduţ, Izidor Şerban, toţi din Stâna, jud. Satu Mare, ca şi vestitul ,,contralău” Vasile Motişan; apoi ,,ceatarâşii” Florea Blidaru din Babţa - Satu Mare, Ion Lingurar, tatăl şi feciorul din Homorodu de Jos-Satu Mare, Vasile Biro din Cehal - SatuMare, Pavel Costinaş, Avram şi Ion Hainal, ambii din Soconzel - Satu Mare şi ,,Şandoru cel din Corni”, Traian Mîrza din Oarţa de Sus - Maramureş, Vasile Ladăr şi Vasile Seras din Bicazu Codrului; Dumitru Crişan - Băiţa de sub codru - Maramureş, Ioan Bojan din Derşida-Sălaj ş.a.

Ceatara

Dintre instrumentele muzicale străine care au îmbogăţit patrimoniul instrumentelor noastre populare, vioara a dobândit cea mai mare popularitate. În zona codrului viorii i se spune ,,ceatără”.

Este vioara propriu-zisă, cu cele patru coarde acordate în obişnuitele cvinte (sol-re-la-mi).

Până nu de mult, ceatarâşii preferau arcuşurile confecţionate de ei înşişi, din lemn de prun ori cireş, pe care puneau păr de armăsar. Erau mai scurte decât cele de fabrică.

În taraful codrenesc, ceatăra (vioara) cânta melodia.

Ceatara

Viola cu trei corzi şi căluş drept, cunoscută în întreaga Transilvanie sub denumirea de ,,contră”, mai rar ,,braci”, a fost semnalată şi analizată de mai multi autori, dar, după ştiinţa noastră, numai sub aspectul constructiei sale şi a câtorva consecinţe imediat.

Este un instrument de construcţie locală, mai mare decât vioara şi ceva mai mică decât viola clasică. Înălţimea ecliselor, mai pronunţată decât la violă, contribuie la o remarcabilă adâncire a cutiei de rezonanţă. În Codru, contrei i se mai spune şi braci, pe alocuri braici, iar muzicanţilor care o mânuiesc: contralăi, bracişti sau braicioşi.

Instrumental este utilizat numai în mediul sătesc şi în puţine localităţi urbane sau unele cartiere mărginaşe orăşeneşti, dar numai de către muzicanţi care interpretează cu precădere muzică populară. . grup utilizat încă din secolul trecut în orchestrele de muzică populară, mai ales maghiare, de cafenea.

E construit uneori de meşteri populari, dar de cele mai multe ori chiar de către muzicanţi, deoarece ei se pricepeau cel mai bine la cum ar trebui sa sune cât mai bine instrumentul. ..

Arcuşul din lemn de prun sau cireş-şi el de construcţie locală, este scurt, cam cât lungimea antebraţului, cu bagheta ceva mai groasă decât a violei clasice.

Gorduna.

Este un contrabas de talie mică, de construcţie locală, cu dimensiuni între violoncelul classic şi contrabas. I se mai spune şi gordonă sau scroafa,(datorita sunetului ușor vibrant si foarte grav) iar celui care cântă la ea, gordonoș. Acest interesant instrument muzical vechi, propriu muzicii populare, este foarte rar, fiind eliminat de contrabasul obişnuit.

Gordona,are doar doua corzi (strune) spre deosebire de contrabasul classic care are in prezent 5 corzi. Acest fapt ne arata evolutia intrumentelor in timp, gordona fiind strămoșul contrabasului

Arcuşul gordonei este ca cel al contrei, însă cu 1-2 cm mai scurt şi cu bagheta mai groasă. .. Uneori, sunetele sunt uşor sincopate (adăugate), pe trăsături de arcuş oarecum combinate între staccato, portato şi detaché.

Gorduna urmăreşte de obicei contrele şi nu ceatăra, respectiv acordurile contrelor şi nu melodia viorii, intonând mai ales sunetele care alcătuiesc fundamentalele acordurilor, statornicindu-le starea în acompaniament. Din înbinarea dusă de vioară, cu armonia şi ritmul executat de braci şi gordună – instrumente muzicale populare din aceeaşi familie, rezultă un ,,spectru” sonor aparte, ce numai instrumentele cu corzi frecate cu arcuşul îl pot realiza.

In unele localitati codrene, intre care Bicaz, Ciuta si Corni din judetul Maramures, se intalneste si acordajul RE-SOL, in general acordajul folosit de catre noi fiind DO-SOL.