Melodia instrumental in Codru si interpretarea ei

Melodia instrumental de joc codrenească este una acompaniată. In baroc monodia acompaniată provine din fostul “discant”, ca reactive la înmulțirea exagerată a liniilor melodice in polifonie, tendința fiind aceea de a se realiza o simplificare – pentru a se scoate in relief o singura melodie.

Din punct de vedere tipologic, melodiile instrumentale codrenești sunt deosebit de variate, spre deosebire cele de joc funcțional destinate dansului. Sunt cântate la ceatără, sustinuță de acompaniamentul ritmic si armonic al contrei ( contrelor) si gordunei. Ritmul simetric, uneori sincopat, oarecum leganat, determina o structura a formei muzicale general fixa, bazata pe juxtapunerea unidirectionala a elementelor care o compun. În comparație cu melodiile de joc specific altor zone folclorice ale țării, structura melodica are un etalon am putea spune apropiat, mai ales in ceea ce priveste folclorul muzical transilvan, ceea ce demonstreaza nu numai varietatea, dar si unitaritatea folclorului muzical romanesc de pe tot cuprinsul țării.

Adesea frazele melodiei se repetă în noi și noi variante,unele intercalate altele cu un singur motiv schimbat, celelalte motive din construcția frazală rămânând neschimbate, ori putin schimbate.Melodia este vie,iar procesul variabilității activ,în funcție de talentul și fantezia imrovizatorică a fiecărui instrumentist în parte.

De cele mai multe ori,când sunt doi ceatarâși-apar „mici” disonanțe sunt prezentate ca element aproape “constant” în practica muzicală românească și magiară a tarafurilor din Ardeal. Ceea ce caracterizează melodia este struturata ei ritico-melodică motivică, fraze de cele mai multe simetrice.

Tehnica mâinii drepte a ceatarâșilor, respetiv mânuirea arcușului, realizează o combinație între staccato si detache, mai ales pe sferturi ale arcușului și cât mai aproape de vârful acestuia.Jumătățile de arcuș si arcușul întreg sunt folosite doar când se intonează valori mai lungi,legate ori sincopate, precum și în cazul unor întorsături melodice la finele unor fraze ori la cadența finală.Muzicanții simt în plus uniform pe tot parcursul melodiei la piesele instrumentale respective, ceea e îi determină să atace timpii accentuați sau fracțiuni de timp-sunete accentuate,mai ales pe trăsături de arcurș în jos,cât mai aproape de vârful arcușului.

Se știe că ritmurile de baroc sunt date de ritmica dansurilor populare,folosită mai ales în muzica instrumentală,iar și aici, la fel ca în muzica barocă,tempoul imprimă caracterul-întregul melodiei.Există un anume ehilibru sonor al instrumentelor ce compun taraful ,întocmai ca la cvartetul clasic.În funcție de tehnica acrușului fiecărui interpret, se folosesc și trăsături combinate cu sincope și contratimpi,ceea ce dă naștere,prin suprapunere pe verticală, unei poliritmii de rară frumusețe.

Dansul codrenesc

Zona Codru este una din importantele zone folclorice ale nordului transilvan în care dansul şi muzica ocupă un loc de frunte.

Din punct de vedere al creaţiei coregrafice zona Codru se împarte în: partea centrală şi zonele limitrofe. În cadrul zonelor limitrofe amintim dansurile din Cioar, Sălaj, Barcău. Jocurile codreneşti se caracterizează în primul rând prin aceea că fata are rolul de ,,sprijinitor” al băiatului care execută bătăi pe ambele picioare, foarfeci, salturi aeriene culminate cu rămânerea băiatului într-o poziţie suspendată (având picioarele ridicatela 90 de grade faţă de pământ) sau salturi peste cap.

În toate ocaziile, desfăşurarea jocurilor în Codru se face în mod ciclic: Româneşte, care în unele localităţi se numeşte De-arăduit, Scuturatul (vechea denumire Ţigăneşte şi Ardeleneşte, în localităţile Hodişa, Medişa, Soconzel, Solduba, Cuţa) excepţie făcând localitatea Stâna unde ordinea este următoarea: Româneşte, Codreneşte (Româneşte pe ponturi), Scuturatul şi Batrâneşte. Rar apare la începutul jocului ,,Dialogul” (Soconzăl, Stâna, Corund).Cu exceţia Dialogului, toate dansurile sunt mixte iar cea mai mare frecvenţă o au dansurile: Româneşte şi Scuturatul.

Româneşte sau De-arăduit.

Se desfăşoară ca un dans de perechi din care nu lipsesc plimbările în spaţiul de joc, cerc sau semicerc, cu paşi tropotiţi, învârtite scurte sau lungi alternând cu ponturi şi pauze. În câteva localităţi (Solduba, Medişa, Hodişa, Bolda, Stâna, Corund) datorită strigăturilor la comandă s-a împământenit o anumită ordine a ponturilor.

Bătrâneşte

ans mult mai lent în care diferă succesiunea paşilor şi sunt eliminate ponturile mai dificile. Astăzi se mai dansează numai la nunţi.

Codreneşte sau Româneşte pe ponturi.

joc de perechi care îşi trage denumirea de la ,,Ţinutul Codrului” în care bărbatul execută o gamă complexă de mişcări şi ponturi a căror execuţie tehnică cere multă măiestrie, fiind susţinut cu fermitate de partenera sa.

Scuturatul sau Ţigăneşte

joc în care diferă doar melodia şi suplineşte în anumite localităţi dansul Româneşte pe ponturi.

Adreleana

joc de perechi din care nu lipsesc plimbările pe suprefaţa de joc, învârtită simplă cu ponturi simple. Apare în unele localităţi în locul ,,Jocurilor bătrâneşti”.

În cadrul ,,danţului”(jocului) uneori apare cercul şi semicercul, în cadrul cărora deplasările se fac numai atunci când se trece la un alt danţ. Cea mai des întâlnită aşezare a partenerilor este cea cu fata – faţă-n faţă cu mâinile pe umerii băiatului iar băiatul cu mâinile pe talia fetei. Rare sunt cazurile când băiatul ţine amândouă mâinile pe umerii fetei; excepţie făcându-se la danţu’ ,,Ardeleană” sau ,,Ardeleneşte”, care câteodată se confundă cu ,,Bărtânescu”. La danţurile codreneşti, o singură figură de joc este mult mai lungă şi mai complicată decât la multe dansuri populare traditionale ale altor zone folclorice. Chiar pornind de la simple bătăi din palme, în cuprinsul zonei Codrului se în tâlnesc următoarele ritmuri: În zona Codru interesantă este alternanţa dintre ponturile lente şi cele rapide, paşii simpli ai fetei, strigăturile la comandă sau de joc care dau o notă de mare spectaculozitate. Prin formele de exprimare coregrafică, prin varietatea ponturilor din cadrul multiplelor forme ritmice, prin îmbinarea armonioasă dintre muzică, strigătură şi mişcare, dansul codrenesc prezintă caracteristici definite, precis conturate care nu le întâlnim în celelalte vetre folclorice din ţară.

Bătrânescu’ pă două strune

Piesa pe care noi o interpretăm în cadrul acestui concurs este o piesa care însuși numele îl treadează. Melodia este cântată la vioară -“ceatără” pe corzie Re-La,(pe două strune) adică pe două corzi.Melodia are formă fixă și este structurată în două secțiuni(perioade),A și B cu repertarea ficăreia.

Prima parte

A,se conturează pe treapta a I-a a lui Sol Major. Este prezentă nota Fa, sub formă sensibilă,totodată ca și alterație de influență total-funcțională. Arpegiul se îmbină cu mersul treptat iar cadența se realizează pe mi-treapta a VI-a.În prima parte și nu numai, par structure motivice compatible cu cele ale altor melodii de joc codrenești(motive comune).

În partea a II-a

espectiv perioada A, apar aspecte ale tonalității prin mers treptat, pe formule de șaisprezecimi combinate cu anapest, uneori sub forma sincopată. Melodia se cotureaza pe treptele I-V și are un ambitus relativ mic (de notă).Din punct de vedre armonic,nu se poate trece cu vederea peste posibilă folosire a acordurilor treptelor treptelor II și VI majore sau chiar acordul treptei a III-a,pregătind cadența.A nu se uita că acordurile folosite de lăutarii rurali sunt cele majore.

Ritmul este cel distributiv,binar iar îmbinarea ritmico-melodică se face prin mers treptat ascendent-descendent.Piesa este dosebit de animată pe tot cuprinsul zonal,mai ales în localitățile de la poale,unde danțu’ este ceva mai domol. Ca toate melodiile bătrânești,ea face parte din vechiul strat folcloric.

Alte melodii polpulare zonei Codrului sunt: Roatele de la Cehal, Danțu’ Mare(a ogrăzilor),Ardeleană,Codrănește(variantă),Suita din Babța,Dans Scuturat,Romanescu’ din Stâna

Danțu’ Mare

sau “A ogrăzilor” cum i se spune în zona Codrului este melodia intrumentală cu care începe de obicei jocul- Hora satului în majoritatea localităților codrenești.Se cunoaște faptul că,de cele mai multe ori,banda de muzicanți-adică ceatarâșii,după slujba duminicală de vecernie,veneau peste ogrăzi,cântând din mers anumite melodii instrumentale de joc-până la locul (casa gospodarului) unde se desfășura danțu’.Așa s-a împrumutat și numele de “A ogrăzilor”.Melodia “Danțu’ Mare” este maiestuoasa, având fără reticențe o strălucire și o aura aparte.Cu o deosebită “franchețe” și eleganță,ea sugerează cu măestrie și măreție –am putea spune… chiar până la sublime-o agreabilitate o impetuozitate și un oportunism propriu.Melodia este în SOL MAJOR,linia melodică începe cu o fioritură,urmată de o pedală armonică de 4 măsuri,uneori putând fi și de trei cinci măsuri, o formula anacruzică pe pauză de șaisprezeime,apoi formule motivice sau două note de șaisprezecimi-în compunerea frazelor. Acestea sunt combinate cu fromule dactilice și anapest.Pe parcursul piesei,apar și contratimpi sau contratimpi sincopați.

Roatele de la Cehal

această melodie din Cehal,o localitate nu departe de Dealurile Barcăului ne face să ne amintim de trecerea (zona de interferență) cu județul Bihor.Cehălenii și Orbăunarii(sat aparținător) ce ține de codreni.Bătrânii povestesc și descriu locuitorii localităților amintite-ca pe cei ma aprigi haiduci-de codru.Interesant este că și folcoriștii bihoreni s-au “lepadăt în timp” de aceste repertorii.Personal dansului popular și nu numai.De-aici proverbul românesc local “Lasa-mă \lăsa-te-oi\Stai mălai\Mâncate-oi” Roatele Cehal prezintă asemănări izbitoare atât melodiile de joc codrenești cât și cu cele ale județului Bihor-respectiv Pe picior,Luncan,Țalandăr,Bătuta bihoreană.