TRADIŢII ŞI OBICEIURI ŞVĂBEŞTI


      De-a lungul veacurilor, patrimoniul cultural al şvabilor a devenit un izvor nesecat de tradiţii şi obiceiuri originale, poposind şi pe meleaguri sătmăreneși din cares-au împărtăşit şi ceilalții locuitori ai zonei.
      În 2012 s-au împlinit 300 de ani de când Transilvania a devenit casa lor, încercând să se adapteze zi de zi, alături de celelalte naţionalităţi: români, maghiari.
      Ca orice comunitate şvabii sătmăreni au avut multe tradiţii dintre care unele s-au pierdut în negura timpului, dar cele mai multe se păstrează şi astăzi. În ceea ce privește căsătoria, nu atracția unei persoane față de cealaltă stă la baza căsătoriei, ci banii, pentru că părinții erau cei care hotărau cu cine să se căsătorească fiii și fiicele lor. Dacă tinerii erau împotriva acestei proceduri pentru că nu aveau nicio atracție unul față de celălalt, părinții îi încurajau astfel: ”O să vă obișnuiți voi!”.
      Cu câteva săptămâni înainte tinerii mergeau să împartă invitațiile de nunta, iar invitații le aduceau mirilor găini, făina, ulei etc. prin care își confirmau participarea la nuntă. În ziua nunții, înainte de a porni spre biserică, se rugau cu toții împreună, iar apoi mirii își luau rămas bun de la părinți. După oficierea cununiei religioase, participanții se îndreptau spre ieșirea din biserică, dar găseau ușile închise. Cei care închideau biserica erau clopotarul și sacristanul. După ce nașii plăteau o suma de bani, ușile bisericii erau deschise. Pe drumul de la biserică spre casa mirilor, aveau parte de o nouă surpriză: furatul miresei la colț de stradă. Făptașii negociau cu nașii, iar la un moment dat se ajungea la un compromis, și alaiul se punea în mișcare. Tânăra pereche, ajungând la casa unde urma să locuiască, era întâmpinată de oamenii din sat, care aduceau un omagiu simbolic disciplinarii viitorilor copii prin pedepsirea fizică a unui alt copil.
      Șvabii sătmăreni au și obiceiuri legate de lăsatul secului. Dintre acestea se remarcă un obicei numit FARSANG, în germană FASCHING, de fapt un bal mascat. În duminica următoare era FUNKA care presupunea să se facă un foc mare în afara satului. Tinerii tăiau bucăţi rotunde de lemn, găurite la mijloc, aşezate în vârful unui băţ mai gros, încălzite în foc până începeau să ardă. Aceste beţe le prindeau cu şaiba în vârf (scheibe, în germană=bucată rotundă de trunchi) de o scândură oblică şi se aruncau în sus. Acestea seara zburau foarte frumos, creând imagini unice în văzduh. În funcţie de distanţa la care zbura acea bucată de lemn, se făceau anumite previziuni.


      “Jocurile de Paște” au însuflețit comunitatea șvăbească. În a doua zi de Paște, tinerii din sat organizau diferite jocuri cu tematica specifică sărbătorii pascale. De exemplu, un obicei frumos era de Paşti în localitatea Tiream, care există şi în zilele noastre, un obicei unic în care băieţii, dimineaţa umblau prin sat cu un coş de nuiele stropind fetele şi cerând familiilor fetelor cât mai multe ouă. În cazul în care familia nu dorea să le dea, băieţii furau cocoşul. La ora 4 după-amiaza aşezau o parte din ouă pe drum. Ei trebuia să le păzească pentru că acestea să nu fie furate de restul sătenilor, apoi luau ouăle şi le aruncau în fetele pe care le plăceau.
      Şezătorile sau SPINNSTUBE erau şi ele la mare căutare constituind un mod plăcut de petrecere a timpului. În fieare seară, acestea erau organizate la case diferite. Fetele torceau la KUNKEL (fus), iar băieţii jucau cărţi si beau vin. După terminarea jocului, le furau fusul şi fetele trebuia să îi sărute pentru a-și primi fusul înapoi. După terminarea șezătorii, fetele erau conduse acasă de BURSCHEN (flăcăi) până la GATTERLE (intrare), unde uneori mai discutau până în momentul când mama fetei întrerupea conversația prin cuvintele: ”Kumm amol rei Marei, ‘s ischt scho gnuag g’sei!”.
      Un alt obicei şvăbesc era FENSTERELE în care băieții se adunau și colindau ulițele cântând până târziu, iar dacă un băiat îşi alegea o fată, în fiecare seară o căuta şi mergea la fereastra ei să vorbească cu ea. Șvabii au adus acest obicei din Germania. Băiatul mergea la fereastra camerei fetei şi bătea, iar fata aprindea 3 chibrituri şi le arunca pe geam numai dacă dragostea era reciprocă. La fereastra deschisă tinerii stăteau până noaptea târziu. Băiatul îi cânta un cântec numit ,,Hui solt gan’’=,,Acasă trebuie să mă duc’’. În cazul în care fata nu îi deschidea se schimba şi cântecul ,,Es Ist Scho Zeit Zum Schafega’’ prin care flăcăul îi mărturisea fetei că este dezamăgit.
      Un alt obicei bine păstrat în comunitățile șvăbești și care este de actualitate este balul șvăbesc. Presa interbelică amintește un astfel de episod:
”Balul șvăbesc din Carei a ajuns la a treia ediție, fiind cea mai mare sărbătoare a etnicilor germani din ținutul sătmărean. Tinerii îmbrăcați în straie populare au prezentat dansuri șvăbești, apoi fanfara militară a deschis balul propriu-zis printr-un vals, invitându-i pe toți participantii, din Tiream fiind prezente 24 de perechi îmbrăcate în haine de sărbătoare.”
      Balul vinului era un moment din an foarte aşteptat de întreaga comunitate şi avea loc în octombrie. Tinerii împodobeau căruţe cu vin şi struguri şi se plimbau prin sat cântând şi dansând. Seara avea loc balul, iar sala era împodobită de tineri cu ciorchini de struguri. Tinerii trebuiau să păzească ciorchinii mari de struguri din sala şi vinul care era adus acolo. Folclorul şvabilor era bogat, diversificat, existând mai multe tipuri de cântece:
            1) Cântece de Căsătorie: Sitz a kleins Vögelein = ,,Stă o pasăre intr- un copac în pădure “ şi ,,Bald gras i am Acker’’ = Imediat merg la coasă.
            2) Cântece Amuzante: cântate mai ales în cârciumă de exemplu: Drei liadrigi Strümf, în care este vorba despre un tată care juca cărţi şi a avut toţi tromfii, dar i-a pierdut pierzându-şi şi haina de pe el într-un final; Gri ischt der Holder, Juche wa rumplet şi Uf am a bischele, Uf am Wase prin care se râdea de o fată sau de un băiat.
            3) Cântece de Leagăn: Chlaf Mareili Schlaf , Heia Popeia în care descrie tradiţia fetelor de a sta acasă cu fraţii lor mai mici.
            4) Cântece de Recrutare: Grosskarol Ui schoni Stadt = Carei, un oraş frumos, Muss i denn, prin care îi promite iubitei ale că se va întoarce la ea.
      O tradiție foarte importantăîn cultura șvabească, păstrată cu sfințenie până în zilele noastre este legată de procesiunile funerare, care aveau loc la casa defunctului unde, alături de rude, luau parte la ritualul de rugaciuni menite să purifice sufletul decedatului chiar şi vecinii, pentru a-i asigura acestuia o tranziție mai ușoară spre planul ezoteric.
      Datorită faptului că le lipsea pătura intelectuală, șvabii aveau acces limitat la manifestările culturale germane ale timpurilor lor, însă locul culturii era luat de spiritualitate. Astfel, în fiecare casă se afla pe scrin, lângă crucifix, o carte mare de rugăciuni, învelită într-o scoarță de piele, iar pe pagina interioară a scoarței se notau evenimentele mai importante ale familiei.
      La intrarea în fiecare casă, pe peretele de lângă ușă, se afla un recipient în care era ținută apa sfințită, care era folosită pentru binecuvântarea celor care trăiau în acea casă, de fiecare dată când aceștia plecau de acasă, pentru a umbla în pace și a se întoarce sănătoși.

Gastronomia şvăbească


      În ceea ce priveşte gastronomia, şvabii se mândresc cu simplitatea şi pragmatismul lor. Adică bucătăria șvăbească e bazată pe făină, cartofi, paste, produse lactate (Dickmilch=lapte batut), carne de porc şi vită. Simplitatea aceasta are puternice legături cu istoria, cu vremurile grele când carnea era o delicatesă. Cele mai importante mâncăruri erau ştrudli, nudli, spektunkata, schmoring. Există şi un ,,Strudlifestival’’ unde se găteşte ştrudli acolo, pe loc, se cântă şi se dansează. (Vezi anexe)


Viticultura şvăbească

      Şvabii sunt cunoscuţi şi pentru înclinaţia pe care o au pentru viticultură. Ei sunt viticultori pe cât de vestiți, pe atât de pricepuți, aducându-și din Germania soiuri speciale de viță-de-vie.
      Cele mai importante zone viticole ale șvabilor din judetul Satu Mare sunt in localitățile Beltiug, Rătești, Foieni, Urziceni. (Vezi anexe)

Arhitectura şvăbească


      În ceea ce priveşte arhitectura , şvabii şi-au construit case lungi cu multe camere, care urma să fie locuite de mai multe generații. Faţada caselor este o caracteristică a arhitecturii şvăbeşti ,,Gibelfassade-fatado sau fronton, apoi ,,Fleer-ul”2 –coridorul lung de-a lungul casei. O caracteristică aparte este faptul că grajdul era legat de casă, în continuarea bucătăriei. În ceea ce priveşte mobilierul, şvabii au preluat multe elemente de la maghiari, tipice şvabilor fiind piesele de mobilier pictate cu albastru sau lăzile de zestre. Sub case erau pivniţe pentru furaje, zarzavaturi şi vin.
      O anexă importantă a gospodăriei era șura, care avea rol de depozitare a nutrețului, a căruței, a uneltelor etc. Aceasta impresiona de asemea prin dimensiuni, care ajungeau să le întreaca pe cele ale casei.
      Aducând cu ei cunoştinţele şi obiceiurile locurilor natale, meşteşugurile ,viticultura, arhitectura, administrația satelor, putem spune că au îmbogăţit din toate punctele de vedere aceste meleaguri care i-au adoptat, devenind a doua lor casă.
            1. Helmut Berner, Weisser Vogel rote Milch, Ravensburg, 1996, p.2
            2. Szatmarer Schwabenpost, 15 ianuarie 1936, Carei