"Vergiss nie deine Heimat, wo deine Wiege stand,
denn in der Ferne findest du kein zweites Heimatland!
Nu-ți uita pământul natal, unde ți-a stat leagănul.
În străinătate nu găsești a doua patrie."


            Cât de bine ne cunoaștem noi între noi, indivizi și grupuri, noi, oamenii din România? Dincolo de barierele de percepție, până la un punct firești, diversitatea face parte din bogăția unei țări, iar cultura este cea mai bună carte de vizită.  Alteritatea înseamnă cunoașterea propriei identități, pentru
întâlnirea și recunoașterea celuilalt ca diferit. Implică mirarea descoperirii și acceptare, conștientizarea diferențelor esențiale, care pot funcționa împreună,
ca dialog.

             Dacă vorbim despre etnicii germani de pe teritoriul României, cred că putem spune că sașii din Transilvania se bucură de o mai bună atenție din punct
de vedere mediatic, turistic, însă nu același lucru se poate spune despre celelalte grupuri: șvabii bănățeni, sătmăreni, germanii regățeni, bihoreni, cei din Dobrogea, Bucovina sau Basarabia, țipțerii, landlerii. Cine sunt acești oameni, de unde și când au venit, ce religie au, ce dialect vorbesc, ce a însemnat pentru ei conviețuirea de sute de ani pe teritoriul României de astăzi, cum arată prezentul lor?
            Fiecare înseamnă o comunitate cu tradiții, mentalitate, cu o anumită rânduială ce ține de felul în care își construiesc casele, ocupații, obiceiuri, costume, până la mâncărurile pe care le poți gusta numai în casele lor. De-a lungul timpului, unele comunități, precum landlerii, au rămas insule identitare nealterate de
cei din jur. Alții, precum șvabii sătmăreni, au asimilat mai multe elemente de limbă sau cultură, în special de la maghiari.  Mai mult sau mai puțin numeroase, fiecare dintre aceste grupuri încearcă astăzi să supraviețuiască și să transmită spiritul ce i-a unit timp de secole, generațiilor următoare.